• +40 729 151 532
  • office@evobrand.ro

Restaurantele se deschid în 3 etape – Hai să ne reapucăm de treabă!

Restaurantele se deschid în 3 etape – Hai să ne reapucăm de treabă!

Restaurantele vor fi deschise în trei etape, începând cu terasele acestora, apoi cu spațiul interior doar la jumătate din capacitate și, ulterior, în a treia etapă, cu întregul spațiu.

Cine va lua toate măsurile de protecție pentru clienți și angajați și le va promova cel mai bine în această perioadă, va trece peste criză și va rezista.

Indiferent de data deschiderii, proprietarii localurilor vor aplica o serie de măsuri de protecție

Patronatele au solicitat premierului României prelungirea șomajului tehnic pentru angajații din HORECA până la finalul lunii mai, urmând ca după 1 iunie să intre pe programul de muncă flexibilă, iar Guvernul să acopere, pentru tot restul anului, maximum 43% din veniturile angajaților plafonate la salariul mediu pe economie.

„Acest lucru se va întâmpla până la finalul anului, indiferent dacă și când vom deschide restaurantele. Am solicitat suspendarea plății impozitului specific pentru tot anul 2020. Am solicitat ca guvernul să decidă ca primăriile să poată anula sau scădea taxele locale ale firmelor din HORECA, pentru că nu pot face asta fără acordul executivului. Am solicitat sprijin pentru potențialele investiții în respectarea regulilor de distanțare socială”, a mai afirmat reprezentantul HORA.

Promovarea va fi cheia revenirii pe piață, în perioada următoare

Cum te pregătești de deschidere și cum te vei promova de aici înainte?

Te putem ajuta să îți redobândești clienții pe care i-ai avut înainte de introducerea stării de urgență, dar și să câștigi clienți noi. Acum e timpul să începem să pregătim redeschiderea.

Îți analizăm activitatea de promovare de până acum și preluăm tot ce înseamnă imaginea restaurantului, cafenelei, hotelului sau centrului tău de evenimente.

Site-ul de prezentare, paginile de socializare Facebook și Instagram, mesajele personalizate pentru Whatsapp, realizarea vizualurilor, postările creative, ședințele foto și nenumărate alte modalități de promovare ale businessului nu vor mai fi grija ta.

Vei putea utiliza astfel timp prețios pentru a gestiona cât mai bine afacerea, de aici înainte.

Și asta nu e tot. Oferim consultanță, pentru ca fiecare client și angajat să se simtă în siguranță. Ai grijă la imagine, o scăpare sau o greșeală pot afecta iremediabil afacerea, în perioada următoare.

De la măsurile de siguranță ce trebuie luate și până la implementarea acestora, de la producția și instalarea de sisteme de protecție pentru clienți și până la sisteme de afișaj, ne ocupăm ca lucrurile să decurgă în cele mai bune condiții.

Măsuri de igienă speciale pentru terase, restaurante și cafenele, recepții, birouri, lifturi de acces și piscine, spații ce vor avea nevoie de semnalistică specială în perioada imediat următoare, pe care o putem produce în cel mai scurt timp, pentru a eficientiza activitatea și a reporni businessul în condiții de siguranță.

Comunicăm și promovăm toate acțiunile pe care le desfășurăm, pentru ca împreună să oferim cele mai bune servicii clienților noștri.

Contactează-ne la office@evobrand.ro sau la telefon: 0729.151.532 și hai să ne apucăm de treabă!

evobrand

Leave your message