Starbucks deschide prima cafenea în Craiova, in Mercur Center

  • 0

Starbucks deschide prima cafenea în Craiova, in Mercur Center

starbucks-craiova-1starbucks-craiova-2starbucks-craiova-3

Prima cafenea Starbucks din Craiova se va deschide marti, 20 septembrie, incepand cu ora 09:00 dimineata, în Mercur Center, în parteneriat cu AmRest. Iubitorii de cafea din oraș vor avea ocazia de a se bucura de băuturile espresso delicioase marca Starbucks, realizate manual, într-o nouă cafenea frumoasă și primitoare.

Cafeneaua Starbucks din Mercur Center a fost proiectată pentru a reflecta comunitatea pe care o va deservi și pentru a celebra istoria Starbucks, prin caracteristici principale de design si simboluri definitorii ale frumoaselor lucrări de artă din lemn ce onorează istoria și agricultura cafelei. Cafeneaua va fi deschisa la parterul centrului comercial, intrarea principala si va dispune si de o terasa exterioara.

„Starbucks este un brand foarte popular în România, un loc de întâlnire preferat pentru iubitorii de cafea. Vom continua să construim în țară mai multe cafenele frumoase pentru a aduce experiența Starbucks cât mai aproape de toți clienții”, a declarat directorul regional Amrest, Mateusz Sielecki.

Starbucks a intrat pe piața românească în 2007, când a deschis prima cafenea în centrul de retail din București – Plaza România . În prezent, există 21 de cafenele Starbucks în țară: 13 în București, una în Cluj – Napoca, două în Timișoara, două în Constanța, una în Brașov și două în Iași. Brand-ul este operat de AmRest în baza unui contract de licență cu Starbucks începând din luna iunie 2015, când AmRest a achiziționat anteriorul operator Starbucks din România.

Despre Starbucks

Istoria Starbucks Coffee Company începe în 1971, în Seattle. În prezent, compania este lider în aprovizionarea, vânzarea și prăjirea cafelei. Cu fiecare ceașcă de cafea, Starbucks oferă   clienților săi o atmosferă și o experiență unice, bazate pe valorile și angajamentele noastre. Dacă doriți să experimentați atmosfera Starbucks, vizitați cafenelele noastre, website-ul www.starbucks.com sau profilul de Facebook Starbucks România. Pentru mai multe informații, accesați www.starbucks.com/newsroom.

Despre Mercur Center

Mercur Center este cea mai modernă investiție pentru cumpărături și divertisment din Craiova, ce gazduieste aproximativ o sută de magazine, restaurante, cafenele, spatii de petrecere a timpului liber, cinematograf multiplex,  supermarket, casino. Regasiti experienta Mercur Center si pe www.mercurcraiova.ro sau facebook.com/mercurcentercraiova.